Zilele astea am avut ocazia sa intalnesc niste femei extraordinare: mame a cate unul sau doi copii, plecate singure de acasa cu ei sau invitate la petrceri, singure, sau la servici, cu copiii dupa ele. Sotii: bolnaviori, ":fugiti" de acasa, divortati sau pur si simplu... ocupati cu altele. Niste femei extraordinare care, pe langa faptul ca si-au luat responsabilitatea de a le fi si mama si tata copiilor, mai au si servici, mai arata si bine, ingrijite si frumoase si, isi exercita cu o extraordinara dibacie atat rolurile de mama, cat si cel de angajat, femeie, gospodina. Mai putin cel de nevasta care mai includea niste sex si gatit, spalat si strans rufele dupa EL.
Un barbat, dar un maestru-barbat spunea asa: "Sunteti foarte bine si fara sa aveti un barbat in viata voastra. Sunteti foarte bine. Chiar sunteti. Sunteti la fel de importante si la fel de frumoase si sunteti naturale. De fapt, sunteti supranaturale. Sunteti la fel de importante si fara sanii si fara vaginul vostru si fata fata voastra pentru ca - ganditi-va la asta - fata si sanii si vaginul devin doar o mica pare din viata. Ganditi-va la la nastere pana la moarte si si la ce parte din asta sunteti cu adevarat frumoase. Cati ani sunteti fertile si frumoase inainte sa incepeti sa imbatraniti? Mai putin de o treime. Si ce o sa faceti cu restul? O sa traiti in regret si suparare si nefericire?
Cea ce trebue sa faceti este sa incepeti acum si sa spuneti <Eu sunt suficienta. Intotdeauna am fost suficienta.> si trebuie sa traiti pentru idealul vostru. Trebuie sa traiti pentru ceea ce va da confort si pentru ceea ce va da frumusete si pentru ceea ce va da adevar. NU puteti sa va bazati pe niciun barbat, pentru adevar. Trebuie sa va bazati pe voi insiva. Mai departe, nu puteti sa va bazati pe niciun barbat sa va sprijine. Trebuie sa va sprijinit singure, pentru ca a face altfel inseamna a avea legaturi si relatii numai de dragul supravietuirii, nu pentru o existenta plina de sens. Cati dintre voi intelegeti?"*
Am tinut sa scriu articlolul asta pentru ca o parte din ele se simteau tradate si jucau rolul de victima, uitand cat de puternice si extraordinare sunt si ca, pentru a deveni suveranele vietii lor, nu e decat un pas de constientizare. Da, e normal sa suferi dupa o pierdere. Ddar nu uita ca pierdearea face parte din trecut, tu esti aici si acum, copiii tau sunt aici si acum iar tu esti suficienta.
Cam atat am avut eu sa spun. Restul tine doar ne tine.
*
citat din Ramtha, Elixirul numit iubire, editura M.M.S. 2010
Buna,
RăspundețiȘtergereEu sunt Nicoleta, mamica FERICITA cu 5 copilasi pe care ii cresc singura! Am divortat de tatal copiilor mei acum 3 ani pe cand eram insarcinata in luna a doua cu cel mai mic dintre ei. Nu am putut trece peste tradarea sotului...
Vreau sa spun ca sunt foarte fericita. Copiii sunt linistiti, si asta este cel mai important. Inainte de divort, copiii mei tresarau atunci cand auzeau usa deschizandu-se. Se temeau de tipetele si certurile tatalui , de scandalurile pe care le aveam zilnic.... cand venea tatal lor acasa nu il interesa daca copiii au mnacat, daca au facut baie sau daca au nevoie de ceva. Ii intreba daca au terminat temele si ii trimitea la culcare, indiferent de ora, pe motiv ca vrea liniste ca el urmeaza sa plece in cursa la miezul noptii.....
Deci, decat sa mai induram toate acestea, am ales sa imi cresc singura copilasii. Pare reu, dar am parte de intelegere din partea lor, ei ma ajuta cu treburile casnice, eu lucrez (crosetez) in timpul liber pentru un banut in plus si... NE DESCURCAM!
Asta e cel mai important!!!!